50 Cent a lansat piesa "I'm On It" extrasă de pe albumul "Fifth studio album" (2011).
"I'm On It" a scăpat pe internet în urmă cu ceva timp, motiv pentru care rapper-ul și-a ameninţat casa de discuri pe care o consideră vinovată de eroare, că îşi va anula lansarea albumului.
Între timp lucrurile s-au mai liniştit, iar melodia va apărea în varianta finală pe iTunes pe 16 august 2011. Până atunci ea poate fi ascultată mai jos.
Puya, Grasu XXL, Nicole Cherry și Oscar cântă în deschiderea lui 50 Cent, la Summer in the City
A început numărătoare inversă pentru Summer in the City, petrecerea verii unde cap de afiș este 50 Cent. Organizatorii prezintă artiștii din deschidere, nume cunoscute din industria muzicală românească.
Puya la Media Music Awards 2015 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro
A mai rămas puțin timp până la cea de-a doua ediție Summer in the City. Evenimentul are loc pe 18 august la Romaero și este dedicat hip hop-ului. Nu este de mirare că headliner este 50 Cent, unul dintre cei mai mari artiști ai acestui gen muzical.
Rapperul va interpreta hituri celebre precum "In Da Club", "Candy Shop" sau "Just a Lil Bit" și va fi acompaniat de zeci de dansatori și invitați surpriză care vor amplifica spectacolul și vor oferi fanilor hip hop-ului o experiență de neuitat.
"Anul acesta, Summer in the City va fi o adevărată sărbătoare a hip hop-ului. Pe scenă va urca 50 Cent, unul dintre cei mai mari hip hop-eri din lume, alături de cei mai buni hip hop-eri români. Este impresionant și emoționant să vedem cum hip hop-ul românesc cântă pe aceeași scenă cu un nume greu al genului. Ne așteptăm la un spectacol incendiar, plin de energie și momente memorabile, care vor rămâne mult timp în inimile fanilor!", a declarat organizatorul festivalului.
Cine sunt artiștii care vor cânta în deschidere la Summer in the City 2024?
În deschiderea concertului lui 50 Cent, vor urca pe scenă Puya, Grasu XXL, Nicole Cherry și Oscar. Aceștia vor pregăti atmosfera cu hituri ce le-au marcat carierele și au definit peisajul muzical urban din România.
Puya activează pe scena hip-hop din 1995. Primul album, "Băieți de cartier", a fost lansat alături de La Familia în 1997. Cariera solo a început-o în 2000 cu discul "Până la capăt în felul meu". Au urmat albume ca "Foame de bani" (lansat cu Sișu), "Muzică de tolăneală și depravare", "Românisme 1" și "Românisme 2". Cel mai recent album al său se intitulează "Aventurile Domnului Puy(a)" și a fost lansat în decembrie 2019.
Grasu XXL este artistul care a schimbat scena de rap din România cu piese precum "Maria Ioana", "Turbofin" sau "Déjà vu". Cântă de la 14 ani, iar în 2006 și-a lansat albumul solo de debut - "Curaj". Un an mai târziu a fondat Okapi Sound alături de Agresiv, Guess Who, Paco, Maximilian, Spike și Tranda. Grasu XXL este recunoscut și pentru colaborările reușite alături de AMI, Alex Velea, Guess Who, Horia Brenciu și mulți alții.
Cu nenumărate hituri în topurile radio și TV, incluse în multiple playlisturi pe magazinele digitale, milioane de vizualizări pe YouTube și milioane de fani pe social media, Nicole Cherry s-a poziționat în cei 10 ani de carieră ca un artist de top, cu show-uri memorabile.
"Memories", "Florile tale", "Din cauza ta", "Dansează amândoi" sunt doar câteva din piesele relevante care definesc un repertoriu complex. Nicole Cherry a colaborat cu Mohombi, Joey Montana, Carla's Dreams, NANE, Connect-R și alte nume din România și s-a făcut remarcată în filmul "Romina VTM".
Oscar s-a remarcat pe scena hip-hop-ul din România încă de când era în școala generală și participa la Battle MC. A crescut ca om, s-a maturizat ca artist, iar astăzi este un reper al generației sale datorită versurilor puternice și a mesajelor sale. Discografia sa este formată din albumele "Apă", "Ștefan III", "Înapoi la viață", "Ștefan IV", "Ștefan IV: Umbra" și "Ștefan IV Ever".
Prețuri bilete Summer in the City 2024
Biletele se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 260 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
50 Cent este cap de afiș la Summer in the City 2024
50 Cent include Bucureștiul pe harta concertelor sale și aduce un show exploziv pe 18 august, la Romaero. Evenimentul se desfășoară sub umbrela Summer in the City. Cât costă biletele, dar și alte informații despre artist găsești în articol.
50 Cent la Summer in the City 2024 │ FOTO: Summer in the City
Concertul de la București face parte din turneul "The Final Lap Tour", ce cuprinde peste 103 spectacole în 35 de țări. Călătoria muzicală a început în America de Nord și a continuat în Europa și Australia, înregistrând peste 1 milion de bilete vândute, fiind sold-out în majoritatea țărilor.
La Summer in the City, 50 Cent va interpreta live câteva dintre cele mai faimoase hit-uri, precum "In Da Club", "Candy Shop", "Just a Lil Bit" și va crea o atmosferă incendiară și memorabilă.
Povestea muzicală a lui 50 Cent
Născut în Queens, New York, 50 Cent, pe numele real Curtis Jackson, și-a început cariera muzicală în 1996. În anul 2000 a înregistrat albumul de debut - "Power of the Dollar" - împreună cu casa de discuri Columbia Records, dar materialul nu a fost lansat oficial.
În 2002, melodia "Guess Who’s Back" a fost descoperită de celebrul Eminem care l-a semnat pe 50 Cent la compania sa, Shady Records. De altfel, de-a lungul timpului, 50 Cent a colaborat cu cele mai mari nume din industrie, precum: Timbaland, Justin Timberlake, Eminem și mulți alții.
Primul său album de studio, "Get Rich or Die Tryin'", a fost lansat în 2003. Conține piesa de succes "In da club", premiată cu nouă discuri de platină de către Recording Industry Association of America. În același an, el a lansat propria casă de discuri - G-Unit Records. Cel de-al doilea album, "The Massacre" (2005), a cunoscut un succes fulminant prin melodia "Candy Shop". Au urmat mai multe albume cu sound comercial, precum "Curtis" (2007), "Before I Self Destruct" (2009) sau "Animal Ambition" (2014).
De-a lungul timpului, 50 Cent a vândut peste 30 de milioane de albume la nivel global, primind numeroase premii și nominalizări.
50 Cent - actor, producător de film și antreprenor
50 Cent și-a valorificat pe deplin atuurile de vedetă internațională pentru a se transforma din rapper în actor, producător de film și antreprenor. Și-a folosit faima și averea în scopuri nobile: a lansat Fundația G-Unity pentru a sprijini programele care promovează abilitățile sociale și de leadership ale tinerilor. A devenit autor de cărți motivaționale, lansând trei cărți: "The 50th Law", "Hustle Harder, Hustle Smarter" și "From Pieces to Weight: Once Upon...".
Din 2014, artistul s-a concentrat pe industria cinematografică și a înființat propria companie - G-Unit Films and Television Inc. - prin care a produs serialul "Power" (2014-2020), de pe Netflix. Ca actor, 50 Cent a jucat în filmul autobiografic "Get Rich or Die Tryin'" (2005), "Home of the Brave" (2006), "Righteous Kill" (2008).
În 2016, 50 Cent a primit o stea pe The Hollywood Walk of Fame și a primit un premiu NAACP la categoria "Cel mai bun regizor" pentru episodul "Forget About Dre" din serialul "Power".
Prețuri bilete Summer in the City 2024 cu 50 Cent
Bilete de acces se găsesc online, la prețuri cuprinse între 260 și 550 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.