Chitaristul de la Def Leppard, Vivian Campbell a dezvăluit că trupa își dorește să lucreze la un nou album anul viitor.
În cadrul unui interviu pe care artistul l-a acordat celor de la Radio Metal, Campbell mărturisește că va compune noile piese având în minte sound-ul albumului ”High ‘n’ Dry”, lansat în 1981.
Pe de altă parte, Campbell precizează că sound-ul formației este mult mai complex și cuprinde o fuziune de elemente rock și pop pline de melodicitate și sensibilitate.
”Asta este ceea ce am încercat mereu să realizăm când am compus piese și am mers în studioul de înregistrări – să păstrăm un echilibru între cele două elemente”, declară chitaristul.