Bateristul Jason Bonham a lucrat la o piesă pe care Led Zeppelin a abandonat-o, iar aceasta va apărea pe noul album semnat Black Country Communion.
Bonham a colaborat cu Jimmy Page și John Paul Jones când au vrut pună la punct un proiect de reuniune a formației, în 2007, însă munca a fost abandonată deoarece cântărețul Robert Plant a refuzat să participe.
Acum, fiul celebrului baterist John Bonham, a dezvăluit că a finalizat piesa respectivă și a înregistrat-o alături de colegii săi de la Black Country Communion.
Potrivit declarației date de Bonham în Toronto Sun, cântecul se numește ”Save Me”.
Originile trupei Led Zeppelin sunt explorate în documentarul "Becoming Led Zeppelin" - TRAILER
2025 este anul în care fanii Led Zeppelin și nu numai vor putea urmări primul documentar autorizat de membrii trupei. "Becoming Led Zeppelin" a primit și un trailer oficial, disponibil în articol.
Trailer "Becoming Led Zeppelin" │ FOTO: captură YouTube / Sony Pictures Classics
Primul documentar oficial despre Led Zeppelin va ajunge în cinematografele IMAX pe 7 februarie. Trailerul proaspăt lansat este alcătuit din secvențe cu legendara trupă britanică de la începuturile carierei, filmări de arhivă, imagini din concerte live precum și interviuri actuale. Mai mult, documentarul înglobează un interviu nemaiauzit până acum cu regretatul John Bonham.
Fiind primul documentar autorizat de trupă, "Becoming Led Zeppelin" este povestit chiar de muzicienii Jimmy Page, Robert Plant și John Paul Jones. De asemenea, proiectul se mândrește cu materiale descoperite în arhivele personale ale membrilor formației, iar regizorul Bernard MacMahon a inserat cu succes și imagini nemaivăzute din câteva dintre concertele trupei din 1969: Atlanta Pop Festival, Fillmore West și Texas Pop Festival.
"Becoming Led Zeppelin", așa cum sugerează și titlul, nu include întreaga carieră a formației, ci se concentrează pe înființarea sa din anii 1960.
"Am petrecut cinci ani zburând înainte și înapoi peste Atlantic, căutând prin mansarde și subsoluri filmări rare și nemaivăzute, fotografii și înregistrări muzicale. Apoi am modificat fiecare material media cu tehnici personalizate, astfel încât în Imax, aceste clipuri și melodii vechi de 55 de ani să arate și să sune ca și cum ar fi ieșit ieri din laborator", a spus scenarista și producătoarea Allison McGourty.
Led Zeppelin a fost o formație de muzică rock din Marea Britanie, considerată una dintre cele mai cunoscute, respectate și inovatoare prezențe pe scena muzicală internațională. De-a lungul timpului a abordat diverse stiluri: blues rock, hard rock, rock progresiv, heavy metal, folk rock, dar a încorporat adesea și elemente din alte genuri muzicale.
Led Zeppelin a avut aceeași componență: Robert Plant (voce), Jimmy Page (chitară), John Paul Jones (bass și clape) și John Bonham (tobe, percuție). Cariera trupei s-a încheiat în 1980 după decesul lui John Bonham. Ceilalți membri ai grupului au urmat cariere solo.