La sfărșitul acestei săptămâni, în studioul de înregistrări al casei de discuri Capitol Records au fost difuzate o parte din piesele ce vor apărea pe albumele remasterizate ale trupei Pink Floyd.
La eveniment a fost prezent și Nick Mason, bateristul grupului Pink Floyd, care a stat de vorbă cu publicul prezent la audiție.
Printre altele, Mason a explicat cum a el, Roger Waters și David Gilmour au reușit să găsească o cale civilizată de a lucra împreună și a evita certurile serioase.
De asemenea, artistul a povestit cum se aflau la înregistrări și în studioul de lângă ei lucrau cei de la The Beatles. ”Ne-am așezat în spatele studioului și ne gâmdeam cu reușesc. Cum reușesc să sune atât de bine?”, adaugă Mason.
Întrebat de evoluția calității compoziților lui Roger Waters, Mason a declarat că una din piesele sale preferate este ”Set Controls for the Heart of the Sun” din 1968, iar probabil cea mai slabă melodie, este din punctul său de vedere, „Doctor, Doctor”.
Spre final, Mason nu a putut să nu vorbească și despre fondatorul Pink Floyd, Syd Barrett. ”Am găsit foarte multe demo-uri din perioada 1965 – 1966 și mi se pare incredibil când mă gândesc că trupa a supraviețuit fără el. Dar spiritul lui Syd este prezent în toată munca noastră”, mărturisește Mason.