Lake Of Tears va concerta la Arenele Romane din Bucureşti pe 25 iunie 2011 de la ora 20:00.
Trupa suedeză de gothic metal a fost înfiinţată în anii ‘90 de către Daniel Brannare, Jonas Eriksson, Mihael Larrson şi Johan Oudhuis. De-a lungul timpului au lansat 7 albume şi se pregătesc în aprilie de lansarea celui de-al optulea.
Noul produs muzical al nordicilor se numeşte Illwill, conţine 10 piese şi se încadrează în acelaşi gen cu care aceştia deja şi-au obişnuit fanii – metal gotic progresiv.
Rockerii au concertat prima oară în România în martie 2006, creând o adevărată isterie în rândurile fanilor, cu două săptămâni înainte de eveniment nemaigăsindu-se niciun bilet la concert.
Biletele pentru evenimentul de la Arenele Romane se pot procura de pe site-ul www.biletoo.ro şi de la casieria Sălii Palatului, Librăriile Adevărul, Librăria Eminescu, Magazinul Victoria, Muzica Store, Palatul Naţional al Copiilor, Magazinul Unirea la prețul de 80 lei până pe 31 martie, 100 lei în perioada 1 aprilie-24 iunie și 120 lei pe 25 iunie.