Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Moby, live la Năvodari

Publicat

pe

Moby
Moby

MobyMoby și-a confirmat prezența la cea de-a patra ediție a Festivalului The Mission Dance Weekend, care va avea loc pe 5 și 6 august pe plaja Hanul Piraților din stațiunea Năvodari, de la malul Mării Negre.

Moby va concerta în cea de-a doua zi a evenimentului, iar restul artiștilor urmând să fie anunțați până la sfârșitul acestei luni.

A studiat de mic chitara clasică, iar la doar 13 ani s-a alăturat trupei de hardcore punk "The Vatican Commandoes" din Connecticut. În 1991 apare pe piață primul său single, "Go" care s-a numărat printre "Best Records of All Time", conform revistei Rolling Stone.

Piesele sale s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare în întreaga lume. În tot acest timp, Moby a produs și a remixat o serie de piese pentru artiști ca David Bowie, Metallica, Public Enemy și mulți alții. Are în palmares 3000 de concerte iar în studio a dedicat o mare parte din timp muzicii pentru filme ca "Heat", "Tomorrow Never Dies" sau "The Beach".

La mijlocul lunii mai, artistul va lansa "Destroyes", cel mai recent album al său. Până atunci, fanii pot descărca gratuit E.P-ul "Be The One" accesând pagina de web www.moby.com.

Comentează

Trending