Take That a înregistrat cele mai mari vânzări de pe site-ul Amazon.co.uk în 2010, reușind să-i devanseze pe cei de la The Beatles și pe Michael Jackson.
"Progress", ultimul lor album a ocupat locul 1 în toate topurile britanice încă de la lansarea din noiembrie, iar până acum s-a vândut deja în peste 1,8 milioane de copii.
Christopher North, vice-președintele departamentului de media al site-ului Amazon a declarat: "Ce s-a întâmplat în acest an este o dovadă clară a creșterii constante pe care Take That a avut-o în ceea ce privește popularitatea sa".