James Walsh, solistul trupei Starsailor, vine în The Ark Underground pe 4 februarie 2011 pentru un concert acustic.
Chiar dacă alături de Starsailor s-a bucurat de un real succes, James Walsh a simțit nevoia să se concentreze pe cariera solo.
Fascinat de muzica unor nume sonore precum Neil Young, Bob Dylan, Nick Drake sau The Beatles, artistul și-a dezvoltat propriul stil și se pregătește să lanseze primul album solo din carieră, material pentru care a colaborat cu diferiți producători și compozitori printre care și Suzanne Vega.
"Live At The Top Of The World" este primul extras pe single de pe noul disc și poate fi ascultat live în concertele pe care artistul le-a trecut deja în agendă pentru anul acesta.
Grupul Starsailor a debutat în 2001 și în scurt timp a devenit una dintre cele mai îndrăgite trupe ale Marii Britanii, cucerind fanii cu piese ca Four to the Floor, Silence Is Easy, Tell Me It’s Not Over sau Poor Misguided Fool.
Până acum, cei patru au cântat pe scena unor importante festivaluri internaționale de muzică, printre care Glastonbury, V Festival, Rock im Part sau T in the Park.