Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Rolling Stone a publicat ultimul interviu a lui John Lennon

Publicat

pe

john-lennon
john-lennon

john-lennon Revista Rolling Stone a publicat versiunea integrală a ultimului interviu acordat de John Lennon, realizat cu trei zile înainte să fie asasinat.

Reprezentanţii publicaţiei americane au declarat că discuţiile purtate de Lennon cu jurnalistul Jonathan Cott reprezintă ultimul interviu acordat de muzicianul britanic ce a fost publicat într-o versiune printată.

"La începutul acestui an, făceam curăţenie în biroul meu şi am găsit câteva casete pe care scria John Lennon, 5 decembrie 1980. Au trecut 30 de ani de când ascultasem acele casete, iar după ce le-am pus în casetofon, acea voce vie, înălţătoare, a început să se audă, ieşind din magica bandă magnetică", a povestit jurnalistul.

În interviu, John Lennon i-a acuzat pe fanii şi pe criticii săi că l-au "vânat" sistematic în timpul celor cinci ani de pauză muzicală pe care a luat-o la sfârşitul anilor '70, după despărţirea de The Beatles.

"Ceea ce îşi doresc ei este să venereze eroi morţi, precum Sid Vicious şi James Dean. Nu sunt interesat să devin un erou mort. Aşadar, să uităm de ei", a declarat John Lennon.

Yoko Ono, soţia lui Lennon, care se afla alături de acesta când a fost asasinat, a participat la publicarea acestui interviu ce comemorează 30 de ani de la moartea fostului solist al trupei The Beatles.

Muzică și film

Barry Keoghan l-ar putea interpreta pe Ringo Starr într-un film biografic

Actorul irlandez Barry Keoghan ar urma să intre în pielea lui Ringo Starr, faimosul toboșar al trupei The Beatles, într-un film regizat de Sam Mendes. Pelicula ar face parte dintr-o serie de patru lungmetraje despre legendele muzicale.

Publicat

pe

Barry Keoghan
Barry Keoghan │ FOTO: captură YouTube / Late Night with Seth Meyers

Informația că Barry Keoghan l-ar juca pe Ringo Starr l-a încântat pe muzician, lucru care poate fi observat într-un interviu video cu Entertainment Tonight.

"Cred că este grozav! Cred că e pe undeva, ia lecții de tobe, însă sper că nu prea multe", a glumit artistul.

Pelicula al cărui protagonist ar putea fi Keoghan face parte dintr-o serie de patru lungmetraje, fiecare concentrându-se pe câte un membru al trupei The Beatles. Paul McCartney, Ringo Starr și familiile regretaților John Lennon și George Harrison și-au dat acordul pentru realizarea acestor filme.

Barry Keoghan nu este singurul actor de la Hollywood despre care se zvonește că ar juca în filmele despre faimoasa trupă. Harris Dickinson, Joseph Quinn și Paul Mescal sunt alte nume care au fost conectate de proiect. Trebuie subliniat faptul că momentan nu există niciun contract semnat cu vreunul dintre actori.

Keoghan a atras atenția publicului după "Saltburn", unde a jucat alături de Jacob Elrodi. Anterior, el a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru rolul din "The Banshees of Inisherin", de Martin McDonagh. Recent, actorul a putut fi urmărit în serialul "Masters of the Air" (Apple TV+) și urmează să joace alături de Cillian Murphy și Rebecca Ferguson în filmul "Peaky Blinders" de pe Netflix.

Citește în continuare

Trending