Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

iTunes scoate la vânzare și melodiile Beatles

Publicat

pe

Apple a reușit să obțină drepturile de comercializare pe iTunes pentru repertoriul Beatles. Mai au de furcă însă cu artiști precum Garth Brooks, Kid Rock și AC/DC. În mod curent, iTunes reține 30% din venituri, restul revenindu-i artistului și casei de discuri. Este posibil ca EMI Group să fi beneficiat de condiții preferențiale, e vorba doar de discografia Beatles, adică de AUR.

Din 1960 și până în prezent s-au vândut peste 600 de milioane de discuri în întreaga lume. Vânzările versiunilor remasterizate anul trecut s-au ridicat la 18 milioane de copii. Prin urmare există încă un mare interes pentru "Hey Jude" și compania.

Steve Gordon, un fost director executiv Sony Music și autorul "The Future of the Music Business" a estimat că în primul an Apple ar putea obține 5 milioane USD de pe urma acestor înregistrări.

Trending