Fără îndoială, Alexandra Stan și Inna au devenit, în utimii ani, două dintre cele mai populare artiste din România. După rezultate incontestabile la nivel mondial, traduse prin difuzări la radio, număr de concerte și festivaluri, apariții publice, premii și trofee, vânzări, număr de fani și vizualizări pe youtube, cele două vor sta din nou în lumina reflectoarelor, de data aceasta împreună.
Pentru prima dată în peisajul muzical românesc, doua cântărețe de succes la nivel internațional se implică într-o colaborare comună, alături de un alt artist complet, cântăreț, compozitor și producător deopotrivă – Daddy Yankee. Portorican la origini, pe Daddy Yankee ni-l amintim datorită piesei “Gasolina”, dar și mulțumită numeroaselor colaborări cu artiști de top precum Enrique Iglesias, Snoop Dogg, Nicole Scherzinger, Fergie, Akon etc.
“INNA este un artist pe care eu îl admir, iar pentru mine a fost primul role model din România. Este cute, degajată, super fun, plină de energie și îmi place să lucrez cu ea. Mi se pare că noi două suntem ca un milkshake delicios de vanilie și ciocolata, de care pur și simplu nu te mai saturi!“ - Alexandra Stan
"Mă bucur să colaborez cu Alexandra pe piesa “We Wanna” și cred că împreună vom reuși să o ducem în fruntea topurilor. Până atunci, însă, o ascult în fiecare zi. Abia aștept să o auziți și voi! Deci, Alexandra, GO girl!" - Inna
În așteptarea single-ului “We Wanna”, semnat de Alexandra Stan & Inna feat. Daddy Yankee, fanii pot urmări un teaser al videoclipului. Vizualul integral va fi lansat pe 8 iunie.
Alexandra Stan și Inna feat. Daddy Yankee - "We Wanna" - TEASER VIDEOCLIP
Piesa “We Wanna” este produsă de o echipă formată din nume sonore la nivel mondial: Axident, Jacob Luttrell și Thomas Troelsen.
Norvegianul Axident este un trendsetter în ceea ce privește compozitia muzicala, el fiind autorul hiturilor “Wiggle” – Jason Derulo, “Burnin’ Up” – Jessie J, sau “Fireball” – Pitbull.
Jacob Luttrell a intrat în liga producătorilor importanți după ce piesa “Tonight (I’m Lovin’ You)” a lui Enrique Iglesias a ajuns pe primele locuri în topuri. Imediat după aceasta, artiști precum David Guetta și Timbaland au vrut piese scrise de el.
Thomas Troelsen, producătorul danez care are în portfoliu numeroși artiști de succes precum Pitbull, Flo Rida, Robin Thicke sau Chris Brown, și-a pus amprenta anul trecut asupra hitului “We Are One (Ole Ola)”- cu Pitbull si Jennifer Lopez, piesa care a fost Imnul oficial al Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia.